"Eram amândoi în N104, în duminica lui 10 martie(pentru că era deja 3:30 a.m.). Te observasem încă din Unirii, cum stăteai cuminte, cu o prezență aparte, la baza unui copăcel din stație (acolo de unde pleacă N-urile). Te-am stalk-uit cu privirea periferică, dorind în secret să urcăm în același autobuz. Ceea ce s-a și întâmplat. Scaunul din fața ta era liber, dar am ezitat și m-am așezat până la urmă, cu spatele la tine, oarecum. La 45 de grade, pentru a te stalk-ui în continuare. Cei 5 km parcurși până acasă, i-am petrecut încercând să pun la cale un plan ingenios de a interacționa cu tine. Speram să coborâm în același loc. Mă gândisem deja la una pentru asta: "Hei, ia uite, locuim în același cartier!", strigând ușor spre tine. Dar, din fericire pentru my self esteem, nu a fost cazul. Autobuzul se apropia de stația la care trebuia să cobor, am văzut eu eram singurul care s-a ridicat și am fost ușor dezamăgit. Nu de tine. De faptul că replica mea ridicolă nu mai avea nici un sens în acel moment. M-am resemnat la o ultimă privire, am prins curaj și am menținut contactul vizual. Mi-ai zâmbit, ți-am zâmbit înapoi și m-am comportat ca un copil de nouă ani, am lăsat timid capul în jos, purtându-mă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Tind să cred că am fost destul de evident că mi-ai atras atenția.
10 apr. 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)